*****FSLI PICHETEAZĂ ÎN 21 ȘI 22 FEBRUARIE MINISTERUL MUNCII*****Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat Premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului*****

marți, februarie 20, 2018

FSLI începe protestele – miercuri şi joi pichetează Ministerul Muncii

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va picheta  Ministerul Muncii miercuri, între orele 13.00 – 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00.
Decizia a fost luată după ce federaţia noastră a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvernul României.   
Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară.
FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal- bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit.   
FSLI solicită Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare. Precizăm faptul că majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut.
FSLI solicită, de asemenea, ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde
și pentru personalul nedidactic.
FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.

FSLI solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum și cazurile medicale grave, care îi împiedică pe colegii noștri să își desfășoare activitatea la catedră, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii.  

vineri, februarie 16, 2018

COMUNICAT FSLI 16 FEBRUARIE 2018

Comunicat de presă, 16.02.2018
FSLI: Cutremurător: Mii de salariați din educație cu probleme de sănătate sau în concediu de creștere a copilului, pierd venituri semnificative!
Mii de angajaţi din educaţie sunt afectaţi de prevederile Codului Fiscal, prin care a fost stabilită noua formulă de calcul a salariului acordat în timpul concediului medical. Astfel, potrivit calculelor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, angajații din educație, aflați în concediu medical, pierd aproximativ 20 la sută din venit, din cauza noii formule de calcul. Cerem Guvernului României să intervină de urgenţă pentru modificarea acestor prevederi, care lovesc inclusiv în bolnavii de cancer sau în femeile care tocmai au născut ori urmează să aducă pe lume un copil.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ semnalează existenţa unei probleme extraordinar de grave în privinţa modului în care este calculat salariul pe perioada concediului medical. În urma aplicării OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal-bugetare, angajaţii aflaţi în concediu medical primesc, în medie, cu 20 la sută mai puţini bani.
Modificarea îi afectează și pe bolnavii de cancer. Avem, astfel, cazul unui profesor diagnosticat cu cancer, care se află în concediu medical şi care a primit în luna ianuarie 2018 un venit de 1.572 de lei, în condiţiile în care în ianuarie 2017 avea un venit de 1.835 de lei.
În această situaţie se află inclusiv femeile aflate în concediu medical, după ce au dat naştere copiilor. Ele sunt lovite de două ori de Guvern. O dată, la plata concediului medical pre și post natal, apoi la calculul indemnizației de creștere a copilului. De exemplu, un cadru didactic care se află în concediu medical, după naştere, a primit în luna, ianuarie 2018, suma de 2.165 de lei, în condiţiile în care în luna decembrie a anului trecut avea un venit de 2.587de lei. 
Nu doar salariaţii din învăţământ sunt în această situaţie, ci toţi angajaţii din sistemul public sau chiar din privat.
“Este cutremurător să vezi negru pe alb, pe fluturaşul de salariu, cum veniturile unui coleg, cadru didactic, care a fost diagnosticat cu o boală deosebit de gravă, scad. El primește bani mai puţini, în condiţiile în care are nevoie de fiecare leu dintr-un salariu destul de mic, din care trebuie să își cumpere și medicamente. Dacă Guvernul României şi-a propus să facă revoluţia fiscală cu aceşti oameni: bolnavi sau mame, atunci spunem un singur lucru: scepticismul din Palatul Victoria e o condamnare pentru oamenii aflaţi în această situaţie. Premierul Viorica Dăncilă trebuie să ia măsuri de urgenţă, altfel ar trebui să fie conştientă că va purta pe umeri povara dramelor pe care o ordonanţă făcută într-un birou le provoacă”, a declarat preşedintele FSLI Simion Hancescu.   

joi, februarie 08, 2018

COMUNICAT DE PRESĂ FSLI 8 FEBRUARIE 2018

FSLI:  Restanţele Guvernului în faţa angajaţilor din educaţie - motiv pentru declanşarea protestelor  
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat Premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului. Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ne va determina să declanşăm protestele în perioada următoare. 
FSLI cere Guvernului aplicarea de urgenţă a măsurilor reparatorii în cazul salariaţilor încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligaţi, potrivit Codului Fiscal aflat în vigoare, să plătească contrbuţii la nivelul salariului minim pe economie. Trebuie precizat că salariaţii încadraţi cu jumătate de normă vor încasa venituri mai mici cu 200 de lei, iar încadraţi cu ¼ normă nu vor încasa niciun leu la salariu, ci vor fi nevoiţi să achite din venitul familiei contribuţiile către bugetul de stat. 
FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.
Prin Legea cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76, în  treimea inferioară a grilei de salarizare. Pentru aleși, însă s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ. În cazul acestora se acordă indemnizații calculate prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu salariul minim brut pe economie, care este începând cu data de 1 ianuarie 2018,  de 1.900 lei.
FSLI solicită, de asemenea, ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde întreg personalului angajat în educaţie şi nu doar personalului de predare.
Blocarea posturilor din sistem aduce un alt pericol: sute de angajaţi nu îşi vor putea încasa salariile pe data de 14 februarie. În mai multe unităţi de învăţământ lipsesc administratorii financiari care trebuie să semneze statele de plată şi, deşi sunt posturi vacante, acestea nu pot fi ocupate, din cauza deciziei Guvernului.
FSLI cere Executivului ca la următoarea rectificare bugetară să acorde sumele necesare pentru plata hotărârilor judecătoreşti. Este vorba despre restanţe pentru anul 2017, precum şi  plata integrala a tranşelor aferente anului 2018. 

“Guvernul trebuie să se gândească bine înainte să aplice strategia vorbelor aruncate în vânt. Federaţia noastră nu va face compromisuri şi nu va accepta promisiuni care nu se vor regăsi în prevederi legislative. Legea de salarizare unitară se dovedeşte a fi un eşec, întrucât nu au avut loc discuţii reale. Cerem Guvernului responsabilitate, altfel se va face direct răspunzător de protestele de stradă, pe care membrii de sindicat sunt pregătiţi să le înceapă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu. 
Memorii F.S.L.I.


sâmbătă, februarie 03, 2018

COMUNICAT DE PRESĂ FSLI

Comunicat de presă, 1.02.2018
FSLI: Nemulţumiri majore în Educaţie: reduceri de posturi şi salarii de mizerie. Angajaţii din învăţământ se pregătesc de proteste!    
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a organizat astăzi, 1.02.2018, conferinţa de presă cu tema:
Nemulţumiri majore în Educaţie: reduceri de posturi şi salarii de mizerie. Angajaţii din învăţământ se pregătesc de proteste!  
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a dat Guvernului un ultimatum prin care a cerut soluţionarea mai multor probleme cu care se confruntă în acest moment angajaţii din educaţie, cele mai grave fiind: reducerea posturilor din mai multe unităţi de învăţământ, comasarea claselor, salariile umilitoare ale angajaţilor din învăţământ, discriminarea personalului din educaţie, comparativ cu alte sectoare bugetare, prin neacordarea unor sporuri.
“Colegiul Naţional al Liderilor FSLI a decis să dea ultimatum Guvernului. Vom înainta Executivului lista cu problemele sistemului. Dacă în maximum două săptămâni nu vor fi negocieri  vom trece la acţiuni de protest care pot culmina cu declanşarea unui conflict de muncă de amploare, inclusiv greva generală. Principala problemă a sistemului se referă la reducerea posturilor, din cauza costului standard per elev, care este calculat greşit. Sunt posturi unice care sunt desfiinţate. La această oră avem şcoli în care angajaţii nu-şi vor primi salariile pentru că nu avem contabili care să semneze statele si ordinele de plată. Problema salariilor mici este de asemenea gravă.
Prin Legea cadru nr. 153/2017, a  fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de ierarhizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare”, a declarat preşedintele FSLI Simion Hancescu.
“Deşi s-a repetat de mai multe ori că nu vor fi scăderi salariale, iată că avem exemple concrete în care se întâmplă acest lucru. Avem colegi din personalul nedidactic cu jumătate sau un sfert de normă care, din cauza noului Cod Fiscal, pierd bani din salariu: câte 200 de lei pentru cei cu jumătate de normă, iar cei care au un sfert de normă, vin cu 54 de lei de acasă, pentru că toate contribuţiile sociale se plătesc la nivelul salariului minim pe economie, chiar dacă aceştia au venituri mai mici”, a declarat George Purcaru, prim-vicepreşedinte FSLI.
“Avem deja probleme în şcoli şi în grădiniţe cu reducerea de personal auxiliar, cum ar fi contabili sau secretare. Şcolile sunt aproape în imposibilitatea funcţionării din punct de vedere administrativ. Semnalul trebuie să fie foarte clar pentru ministrul Educaţiei: nu putem funcţiona în aceste condiţii şi uităm ce este cel mai important: interesul elevului”, a declarat Cornelia Popa-Stavri, secretar-general FSLI.     




sâmbătă, ianuarie 27, 2018

COMUNICAT FSLI

Comunicat de presă, 26.01.2018 
FSLI:  Mai multe şcoli riscă să fie închise din cauza costului standard per elev, calculat greşit
Mai multe şcoli sunt somate în această perioadă de conducerile inspectoratelor școlare și de Ministerul Educaţiei Naţionale să ia măsurile care se impun pentru a se încadra în cheltuielile de personal aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Aceste cheltuieli sunt stabilite în funcţie de costul standard per elev/preșcolar care, în multe situaţii, este calculat fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de învăţământ. FSLI cere urgent regândirea modului de calcul al acestui cost standard.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ contestă modul în care este aplicat costul standard per elev, în funcţie de care sunt alocaţi banii pentru salariile angajaţilor din educaţie.
Sistemul de învăţământ este într-o permanentă dinamică, iar școlile din România sunt extrem de eterogene dacă ne referim la numărul de elevi la clasă, mediul în care funcționează sau la componența resursei umane și de aceea modul de stabilire a acestui cost standard ar trebui să țină cont de toate particularitățile existente pentru o unitate de învățământ. De asemenea, credem că în funcţie de fiecare situaţie în parte trebuie introduşi indici de corecție reali, care să ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţământ. Din păcate, din anul 2011, de când a fost introdus și până în prezent, valoarea costului standard a fost stabilită în mod arbitrar: Ministrul Finanțelor Publice a aprobat cuantumul sumelor destinate salariilor, iar Ministerul Educației a împărțit aceste sume la numărul de elevi și preșcolari, rezultând, din condei, costul standard.
Aşa am ajuns în situaţia gravă în care mai multe şcoli ar putea să fie închise. Este vorba despre școli mici, cu câte 8-10 copii la clasă, situate în zone izolate, care sunt în pericol de a fi desfiinţate. În acest caz trebuie introduși indici de corecție acoperitori, pentru că cei care contează, în primul rând, sunt elevii care au dreptul la educație! Desfiinţarea unor şcoli, fără a asigura transportul elevilor la o școală apropiată, înseamnă o măsură iresponsabilă. Ştim că înființarea sau desființarea unei unități de învățământ intră în competența autorităților locale și a inspectoratelor școlare. Cerem, însă Ministerului Educaţiei să fie partenerul nostru şi al elevilor, într-un mod real şi să ia măsurile prin care se poate ajunge la un cost standard calculat corect. Elevii şi  profesorii nu trebuie să fie sacrificaţi pentru că o școală nu se încadrează în limitele de cheltuieli, deşi sunt situaţii speciale.
Totodată, avem situații de-a dreptul aberante în care colegii sau licee de prestigiu  nu se pot încadra în cheltuielile aprobate. Motivul: sunt foarte multe cadre didactice cu gradul didactic I,  cu gradații de merit sau doctorate, care trebuie să fie remunerate pe măsură, însă formula de calcul a costului standard per elev nu prevede indici de corecție pentru aceste particularități. Ne întrebăm, în aceste condiţii, dacă mai sunt profesorii încurajaţi să investească în formare continua?
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită, de asemenea, Ministerului Educaţiei şi stabilirea clară a normativelor pentru personalul didactic auxiliar și pentru personalul nedidactic, categorii de salariați decimați numeric în ultimii ani. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit în mod exact care este un minimum de personal care trebuie să existe într-o unitate de învățământ, pentru ca acea unitate să funcționeze normal, astfel încât elevii să nu aibă de suferit.
“Finanţarea unităţilor de învăţământ este cea mai mare problemă a sistemului educațional. Guvernanții trebuie să-și schimbe mentalitatea în ceea ce priveștea alocarea fondurilor pentru acest domeniu. Trebuie să înceteze bătaia de joc la adresa colegilor noştri sau la adresa elevilor. Suntem puşi într-o situaţie absurdă în care ne simţim ca pe o moşie în care ne milogim în faţa stăpânului să nu ne taie din porţia de mâncare. O țară care îşi închide şcolile, pentru că guvernanţii nu sunt în stare să asigure fonduri suficiente pentru funcţionarea lor, nu e o ţară condusă spre dezvoltare, e o ţară care pune lacăt pe propriul viitor. FSLI atrage atenția că nemulţumirile membrilor de sindicat se adună de la o zi la alta, iar calea dialogului social nu va mai fi o soluţie pentru noi să rezolvăm problemele generate educației de către cei aflaţi la putere”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.               

marți, ianuarie 16, 2018

FSLI, apel către politicienii României: Nu vă bateţi joc de oamenii cinstiţi ai acestei ţări!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care reprezintă interesele a peste 165 de mii de membri de sindicat, face apel la clasa politică din România să devină responsabilă şi să nu împingă ţara în instabilitate economică şi socială, ca urmare a neînţelegerilor din interiorul PSD.
Românii nu sunt obligaţi să deconteze războaiele politice sau interesele unor grupuri din interiorul partidelor politice. Credem într-un singur lucru: sunt milioane de români care merită respect pentru seriozitatea şi implicarea de care dau dovadă, prin modul în care contribuie la  dezvoltarea acestei ţări. Aşteptăm însă o schimbare radicală a modului în care politicienii se raportează la românii cinstiţi, în faţa cărora trebuie să fie responsabili după ce aceştia le-au oferit încrederea prin vot.
Facem apel către forul de conducere al PSD să identifice oamenii potriviţi care să facă parte din următorul Guvern. Avem nevoie de profesionişti care să gestioneze cu atenţie domeniile pe care le reprezintă. Credem, de asemenea, că avem nevoie de continuitate în ceea ce priveşte proiectele începute, cel puţin în sistemul de educaţie.
Reamintim că angajaţii din educaţie încă aşteaptă din partea Ministerului Educaţiei rezolvarea mai multor probleme, după ce s-a stabilit ca în luna ianuarie să înceapă demersurile în acest sens. Printre ele, amintim: elaborarea unui ordin de ministru privind modul de calcul pentru plata cu ora şi cumulul; rezolvarea problemei reîncadrării personalului didactic de predare; modificarea programelor şcolare;stabilirea planului-cadru pentru învăţământul liceal, aflat în dezbatere publică până la finalul acestei luni;stabilirea programelor şcolare pentru învăţământul special, conform noilor planuri-cadru, aprobate în luna decembrie 2017; formarea cadrelor didactice; actualizarea normativelor pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar;stabilirea regulamentului de sporuri acordate pentru condiţii de muncă; acordarea sporurilor pentru personalul didactic care lucrează în zone izolate;stabilirea nomenclatorului bolilor profesionale; stabilirea incompatibilităţilor de ordin medical cu funcţia didactică, stabilirea metodologiei de calcul a dobânzilor acordate prin hotărâri judecătoreşti, stabilirea salariilor pentru funcţiile de conducere.
Viitorul Guvern trebuie să găsească soluţii pentru modificarea grilei de salarizare din Legea cadru 153/2017, în care este încadrat personalul didactic, având în vedere diferenţele uriaşe faţă de alte categorii sociale, precum şi modificarea Legii pensiilor.
FSLI face apel şi către Opoziţie, reamintindu-i că întreaga clasă politică trebuie să facă o schimbare. Aşteptăm ca politicienii acestei ţări să dea dovadă de interes şi respect faţă de oamenii oneşti din această ţară şi să lase deoparte interesele personale.
Nu în ultimul rând, considerăm că Preşedintele Klaus Iohannis este cel care trebuie să dea dovadă de echilibru, în această perioadă în careRomânia are nevoie de stabilitate. Să nu uităm că 2018 nu este un an oarecare, este anul în care România sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri. Din păcate, clasa politică din România, prin ceea ce face, contribuie la dezbinarea acestui popor şi calcă în picioare principiile înaintaşilor care au contribuit la făurirea României Mari.

luni, ianuarie 15, 2018

FSLI solicită convocarea Comisiei paritare de pe lângă MEN

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a solicitat MEN, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 coroborate cu cele ale Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare (Anexa nr. 3 la Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale sub nr. 78/28.02.2017 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 1/28.02.2017), convocarea comisiei paritare de la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale.
În şedinţa comisiei paritare din data de 04.12.2017, s-a stabilit ca, în luna ianuarie 2018, să fie discutate o serie de probleme înscrise pe ordinea de zi a şedinţei în cauză, respectiv:
1. Reîncadrarea personalului didactic generate de aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017:
În şedinţa din decembrie 2017 s-a stabilit ca acest punct să fie discutat după ce se aprobă ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017. Însă, după apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu s-a mai întrunit comisia paritară. Mai mult, O.U.G. nr. 91/2017 nu a rezolvat principalele probleme existente în salarizarea personalului didactic.
Având în vedere modul „aleatoriu” în care s-a procedat la reîncadrarea personalului didactic la 1 iulie 2017 (data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017) – ca urmare a modului diferit de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a ajuns în situaţia în care, începând cu 01.07.2017, există mai multe „salarii de bază” diferite, între personalul didactic care exercită aceeaşi funcţie didactică, are aceleaşi studii, aceeaşi vechime în învăţământ şi acelaşi grad didactic sau, după caz, acelaşi grad/treaptă profesională. Practic, prin modul diferite de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-au creat discriminări în salarizarea personalului didactic.
În condiţiile în care creşterea salarială de 25%, prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 va fi acordată personalului didactic începând cu 1 ianuarie 2018, se raportează la cuantumul brut al salariilor de bază precum şi la cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut acordat pentru luna decembrie 2017, iar creşterea salariată din martie 2018 se va raporta la cuantumul brut al drepturilor salariale mai sus enumerate, aferente lunii februarie 2018, este evident faptul că, fără o intervenţie legislativă prin care să se instituie grile privind salariile de bază ale personalului didactic (salarii la care să se raporteze majorările salariale ce se acordă în anul 2018 personalului didactic), nu se vor elimina discriminările salariale existente în prezent în sistemul de învăţământ.
Apreciem că, în cadrul comisiei paritare de la nivelul M.E.N., se pot identifica soluţii de rezolvare a acestor probleme privind salarizarea personalului din educaţie. De altfel, în acest sens s-a exprimat şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. 6086/DPS/38120/RG/19.12.2017, în care se menţionează că: „pentru precizări suplimentare asupra aspectelor menţionate trebuie să se pronunţe Ministerul Educaţiei Naţionale care, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, asigură gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat”.
2.         Comisiile tehnice de lucru pentru:
·         elaborarea normativelor de încadrare pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P);
·         elaborarea proiectului Nomenclatorului bolilor profesionale şi a incompatibilităţilor de ordin medical cu funcţia didactică, prevăzut de art. 50 din C.C.M.U.N.S.A.I.P., comisie din care să facă parte şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii;
·         elaborarea Codului de etică.
·         elaborarea proiectului Metodologiei de calcul a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ
3.  Emiterea unei hotărâri privind acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic, prevăzut la art. 29 alin. (5) din C.C.M.U.N.S.A.I.P.
În plus, în şedinţa comisiei paritare din 4 decembrie 2017, s-a hotărât întrunirea, încă din luna decembrie a anului trecut, a unei comisii tehnică care să elaboreze:
·         proiectul Normelor metodologice privind stabilirea gradului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi a salariilor de bază ale personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar;
·         criteriile pe baza cărora se realizează diferenţierea pe zone şi localităţi, în vederea elaborării proiectului hotărârii de guvern privind diferenţierea pe zone şi localităţi şi acordarea indemnizaţiei cuvenite personalului didactic de predare calificat şi personalului didactic de conducere care îşi desfăşoară activitatea în zone izolate.
Deşi hotărâtă, respectiva comisie nu si-a desfăşurat activitatea, astfel încât trebuie stabilit calendarul întâlnirilor și data de finalizare a acestor proiecte.